Cam aşa se poate rezuma aventura trăită de mine pe drumul Conpenhaga-Bucureşti, un drum cu avionul care trebuia să fie scurt şi comod, două ore şi ceva, dar s-a transformat într-un coşmar care a ţinut mai mult de o noapte, a ţinut 30 de ore.
SPECIAL :
Video aterizarea fortata a avionului Cimber Air la Budapesta
Am lăsat o pauză de peste o săptămână de la aterizarea la Bucureşti nu pentru neapărat pentru a lăsa timp de sedimentare emoţiilor puternice trăite înaintea aterizării forţate la Budapesta, ci şi pentru că încă nu mi-am revenit după şoc. Nu e uşor să te uiţi spre cabina piloţilor, o lume fascinantă, cu multe cadrane şi butoane ce-ţi inspiră siguranţă şi să vezi geamul spart, ca un vitraliu.
Sunt, probabil, singurul care a prins acel moment, când stewardesa a deschis uşa şi-am zărit o clipă acel geam făcut praf. A fost o secvenţă scurtă, atât de scurtă încât nici nu mi-a venit a-mi crede ochilor. Sigur, am văzut multe filme cu tot felul de catastrofe aviatice, dare ele sunt acolo, pe ecran, ele nu ţi se întâmplă ţie, li se întâmplă altora!
De aceea, nici n-am realizat gravitatea situaţiei, mai ales că imediat s-a auzit vocea foarte calmă a căpitanului care anunţa într-o daneză bună, bănuiesc, şi într-o engleză aproximativă, asta ştiu sigur, că va trebui să aterizăm la Budapesta, din cauza condiţiilor atmosferice de la Bucureşti. Trebuie să menţionez că aceste condiţii au mai fost enunţate şi la pornire, ca şi cum ar fi bănuit ce se va întâmpla...
Evident, m-am gândit imediat, de ce Budapesta, de ce nu Sofia, de ce nu Constanţa, orice aeroport mai apropiat, nu acesta aflat la vreo 800km sau câţi or fi în linie dreaptă! Mai ales că eram clar în întârziere, era trecut de 12, oră la care trebuia să fim aproape de Otopeni.
A început, apoi, un proces de apropiere timidă, nesigură, cel puţin aşa era senzaţia, deoarece avionul cobora la circa 500m, lua un viraj, ca şi cum ar fi vrut să aterizeze, apoi, se ridica din nou, uşor, schimba acum, vira pe cealaltă parte, şi tot aşa, vreme de circa 20-25 min, până am văzut că a găsit pista, în fine! Atunci, s-a auzit în difuzoare că vom ateriza din cauza unei defecţiuni tehnice, o altă variantă, şi-am aterizat, bine, rău, am aterizat...
despre aterizarea fortata a avionului Cimber Air la Budapesta :
Unul dintre pasagerii aflaţi la bordul aeronavei care a aterizat de urgenţă pe Aeroportul din Budapesta povesteşte clipele de coşmar prin care a trecut, duminică, când geamul pilotului s-a crăpat. Compania aeriană nu le-a spus oamenilor că au fost la un pas de moarte.
Un avion al companiei daneze Cimber Air, la bordul căruia se aflau mai mulţi români, a aterizat duminică de urgenţă în Budapesta, după ce geamul pilotului s-a crăpat. Eugen Matzota e unul dintre pasagerii ce a avut neşansa de a se afla în avionul ce efectua cursa Copenhaga-Bucureşti. Bărbatul spune că, înainte de a începe haosul, a văzut când stewardesa a ieşit din cabina pilotului, cum geamul era crăpat”.
“N-am realizat atunci ce catastrofă putea să se întâm-ple. Curând am fost anunţaţi că vom ateriza în Budapesta, din cauza unei defecţiuni“, ne-a spus el. Aeronava a bâjbâit 25 de minute deasupra oraşului.... articol complet la Click

Pe 30. martie 2008 SAS va avea primul zbor direct pe ruta Copenhaga-Bucuresti. Vor fi 3 zboruri pe saptamina - marti, joi si simbata.

Conducerea Aeroportului "Transilvania" din Targu Mures a anuntat ca va inaugurata, saptamana viitoare, o noua cursa aeriana, catre Copenhaga.| In fiecare Simbata 28. aprilie - 20 octombrie 2007 (Plecari din BLL via CPH) |
| Plecare Billund (BLL) |
Sosire Copenhaga (CPH) |
Plecare Copenhaga (CPH) |
Sosire Târgu Mureş (TGM) |
| 11:20 | 12:05 | 12:30 | 16:40 |
| Plecare Târgu Mureş (TGM) |
Sosire Copenhaga (CPH) |
Plecare Copenhaga (CPH) |
Sosire Billund (BLL) |
| 17:30 | 19:35 | 20:00 | 20:45 |
| Orele sint ore locale. Romania are + 1 ora fata de Danemarca. |
Pret bilete de avion ( preturile sint in DKK)
| Bilet - Pret pr. persoana - 20/04-28/10 | CPH-TGM | BLL-TGM | |||||||
| Bilet t/r (max 1 luna) | 2.495,- |
2.695,- | |||||||
| Bilet t/r (max 3 luni) | 2.995,- |
3.195,- |
|||||||
| Bilet 1 drum |
1.995,- |
2.095,- |
|||||||
| Taxe de aeroport |
350,- |
350,- |


Orar de zbor Bucuresti - Billund via Copenhaga
Legaturi : Esbjerg, Fredericia, Horsens, Kolding, Vejle
Bucuresti - Billund
13:45
15:15
si apoiBucuresti Otopeni
Copenhaga QI768
0
QI
17:05
17:50Copenhaga
Billund QI413
0
QI
Billund - Bucuresti
| 06:30 07:15 si apoi |
Billund Copenhaga |
QI400 | 0 | QI |
|
09:30 |
Copenhaga |
QI767 | 0 | QI |
![]() |
Coduri Aeroport Bucuresti - Billund : | |
|
tur | |
| 13:45 | OTP | |
| 17:50 | BLL | |
| Via | CPH | |
|
retur | |
| 06:30 | BLL | |
| 13:10 | OTP | |
| Via | CPH | |
Orar de zbor Bucuresti - Sønderborg via Copenhaga
Legaturi : Flensburg, Aabenraa, Haderslev, Tonder
Bucuresti - Sønderborg
| 13:45 15:15 si apoi |
Bucuresti Otopeni Copenhaga |
QI768 | 0 | QI |
| 17:15 17:55 |
Copenhaga Sønderborg |
QI111 | 0 | QI |
Sønderborg - Bucuresti
| 07:45 08:25 si apoi |
Sønderborg Copenhaga |
QI102 | 0 | QI |
| 09:30 13:10 |
Copenhaga Bucuresti Otopeni |
QI767 | 0 | QI |
|
|
||
![]() |
Coduri Aeroport Bucuresti - Sønderborg : | |
|
tur | |
| 13:45 | OTP | |
| 17:55 | SGD | |
| Via | CPH | |
|
retur | |
| 07:45 | SGD | |
| 13:10 | OTP | |
| Via | CPH | |

Ce le place danezilor la Bagaciu? Simplitatea oamenilor, ospitalitatea lor, faptul ca vitele circula nestingherite pe ulite, iar laptele poate fi baut imediat ce a fost muls, cu alte cuvinte - un mod de viata nealterat de civilizatie. Excelenta sa Toader Paleologu, ambasadorul Romaniei in Danemarca, a venit personal la Bagaciu sa vada afacerea lui Schreiber si a avut parte de un tratament cat se poate de rural. In aceeasi situatie s-a aflat si Cristi Tabara, aflat in vizita la tanti Otilia si badea Ionel, doi octogenari din Bagaciu, care l-au primit pe prezentatorul emisiunii "Te vezi la stirile PRO TV" in ograda proprie, dar si intr-un costum popular autohton. Activitatea lui Schreiber in Romania nu se opreste insa aici. Cum in Danemarca afaceristul are o inchisoare particulara pentru delincventii minori, s-a gandit sa-i aduca pe acestia pe plaiurile mioritice, intr-o vizita "educativa". Pentru viitor, Schreiber intentioneaza sa se implice in activitati caritabile in aceeasi zona. Orar de zbor Bucuresti - Karup via Copenhaga
Legaturi : Aarhus, Herning, Holstebro, Randers, Silkeborg , Viborg
Bucuresti - Karup
| 13:45 15:15 si apoi |
Bucuresti Otopeni Copenhaga |
QI768 | 0 | QI |
| 17:20 18:10 |
Copenhaga Karup |
QI337 | 0 | QI |
Karup - Bucuresti
| 07:15 08:05 si apoi |
Karup Copenhaga |
QI304 | 0 | QI |
| 09:30 13:10 |
Copenhaga Bucuresti Otopeni |
QI767 | 0 | QI |
![]() |
Coduri Aeroport Bucuresti - Karup : | |
|
tur | |
| 13:45 | OTP | |
| 17:20 | KRP | |
| Via | CPH | |
|
retur | |
| 06:45 | KRP | |
| 13:10 | OTP | |
| Via | CPH | |