Evenimentul zilei de ieri: Procurorii danezi refuză eliberarea unei românce

27.11.09 16:04

(published in Prima pagina, 571 vizualizari)

După doi ani petrecuţi în închisoare, o româncă a primit decizia de achitare, însă procurorii danezi au făcut recurs la Curtea Supremă, pentru a anula această hotărâre. În vârstă de 22 de ani, a fost arestată pentru trafic de droguri, pe aeroportul din Copenhaga.

În valiza acesteia s-au găsit cinci kilograme de stupefiante, despre care tânără a afirmat că nu ştia nimic, prietenul ei, de cetăţenie turcă, fiind cel care i-a pus, de fapt, drogurile în bagaj, relatează publicaţia The Copenhagen Post.

Anul trecut, instanţa de judecată a condamnat-o pe româncă la nouă ani de închisoare, pentru tentativă de trafic de heroină. Anchetat în acest caz a fost şi prietenul fetei, un cetăţean turc, în vârstă de 37 de ani, condamnat ulterior la 10 ani de închisoare. Pe întreaga perioadă a investigaţiilor, cei doi au dat vina unul pe celălalt, în încercarea de a scăpa de acuzaţii.

Avocatul româncei a continuat formalităţile de reducere a pedepsei. Astfel, s-a ajuns la Înalta Curte de Est, superioară Curţii din Copenhaga, cea care a dat verdictul în cazul ei. Aici, s-a stabilit că unul dintre judecătorii care au decis condamnarea româncei a fost incompatibil în momentul declarării verdictului. Conform noilor informaţii, magistratul a lucrat la autoritatea fiscală Skat, cu responsabilităţi în controlul călătorilor aeroportului din Copenhaga, statut care nu îi permitea şi judecarea acelui caz.

În baza ultimelor date, românca, mama unei fetiţe de şase ani, care locuieşte în România , a fost achitată. Însă procurorii au depus recurs, motiv pentru care tânăra nu poate fi eliberată din închisoare. Şi bărbatul a făcut demersuri pentru a fi achitat, însă autorităţile au decis ca în cazul său sentinţa să fie reconfirmată, mai anunţă danezii de la The Copenhagen Post.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/877502/Procurorii-danezi-refuza-eliberarea-unei-romance/



forum


Comentarii
(1 comentariu)
:

  1. at 27.11.09 18:28 anonim stared and said...
    are 22 de ani si copil de 6 ani, pariu ca e tiganca? si sunt sigur ca stia de drogurile din bagaj, pana la urma trebuie sa fie eliberata din cauza unor vicii de procedura, si nu pentru ca chiar e nevinovata.

  Tine-ma minte  








 





Filme romanesti


Pentru prima dată, românii stabiliți în alte state pot viziona un film românesc în FullHD, simultan cu lansarea în cinematografele din România, pe www.webkino.ro
Momentul marchează și prima utilizare a
...mai mult | læs mere


Cazare Copenhaga


Evenimente în DK


TRANSPORT MARFA

Transport :
mutari internationale
marfuri generale
marfa camion complet
express,grupaje de marfa

click pentru detalii si comenzi


Produse Româneşti


Forum Danemarca


Twitter


Meteo Copenhaga

Click for Copenhagen, Denmark Forecast Dati click pentru Copenhaga

Schimb Valutar



Daneza de la pag.9


click pentru daneza zilei


Vizitatori


Pagini anterioare:

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40
41 42 43 44 45 46 47 48 49 50
51 52 53 54 55 56 57 58 59 ...


Stiri Externe:
Mapamond.net

Ziare romanesti:
ViataRomaneasca.net
Olteanul.net
RaulAlb.net
Orizontului.info

Jurnalisti romani:
Corespondent.eu

Agentie de turism:
NordicTours.ro

   Diaspora:

Australieni.net
Austrieci.net
Benelux.ro
Belgia.ro
Canadieni.net
CehoSlovacia.net
Danemarca.dk
Danemarca.ro

Elvetia.net
Evrei.net
Finlanda.ro
Francezi.net
Islanda.ro
Italieni.net
MareaBritanie.ro

Norvegian.net
Rumänen.de
Scandinav.net
Spanioli.net
Suedia.se
Suedia.ro
StateleUnite.net