Marea problemă cu lucrurile cumpărate copiilor este că la un moment dat vor rămâne mici. O bicicletă-concept realizată în Danemarca ţine de fiecare dată pasul cu explozia pe verticală a celor mici

Partea genială a bicicletei Kilobike este că atâta timp cât copilul se află între vârsta de 6 şi 12 ani, aceasta va creşte odată cu micuţul, relatează popsci.com. Kilobike este un concept realizat de firma Kilo Design, care este dotat cu un sistem de prelungire aflat în interiorul barei orizontale a cadrului.

Pe măsură ce copilul creşte, această bară poate fi prelungită în diagonală. Dacă la această modificare adăugăm şi prelungirea standard pe care o suportă ghidonul şi şaua, bicicleta are toate şansele să ţină pasul cu procesul de înălţarea a copilului şi să îi ofere totodată o poziţie ergonomică.

Când bicicleta daneză va fi disponibilă pe piaţă, va fi cu siguranţă o afacere bună pentru părinţii care vor să economisească de la an la an banii pe care trebuie să îi dea pe tot felul de biciclete. “Ideea e atât de simplă încât pur şi simplu nu ne dăm seama cum de nu exista până acum pe piaţă”, se minunează popsci.com